M-am gândit ceva dacă să scriu despre asta. Am fost crescută să-mi port durerile în tăcere. Într-un halat de mătase, cu un pahar de șampanie rece în mână. Să pară scenă, nu suferință. Să fie ironie, nu plâns. Să nu se vadă cât doare. Dar dacă e ceva ce am învățat în ultimii ani, și mai ales din și între cele două lumi în care trăim: cea reală și cea digitală, e că tăcerea estetică face rău. Între două postări atent curatoriate se află, uneori, o cădere. Emoțională. Psihică. Fizică. Imaginea influencerului cu viață perfectă e o toxicitate. Una din care, acum ceva timp, am ales să ies. Adevărul? Între două poze frumoase și o glumă bine livrată… uneori, cineva cade. Și nu face zgomot pe Stories. Face praf înăuntru. #FitzgeraldVonMorodan a hotărât să moară ( nu stiu de ce m-a dus cu gandul la titlul lui Coelho - Veronika se hotaraste sa moara). A murit pe loc. Fără durere. Așa cum pleacă ființele bune, repede, curat, fără să tragă lumea după ele. Fitz a intrat și a ieșit din viața m...