facebook pixel
#UCL #Turul3 #SpartaFCSB Campionii României au remizat, scor 1-1, pe terenul celor de la AC Sparta Praha, în prima manșă a turului 3 preliminar al UEFA Champions League. Roș-albaștrii au deschis scorul în minutul 61, prin Joyskim Dawa, în urma unui corner, iar Victor Olatunji a egalat în minutul 78, tot în urma unei lovituri de la colț. Gazdele au marcat în prelungiri, însă reușita lui Kairinen a fost anulată din cauza unui fault, în urma consultării arbitrajului video. Meciul decisiv pentru calificarea în play-off se va disputa marțea viitoare, pe Stadionul Steaua. Până atunci, însă, Campionii României vor primi, tot pe Stadionul Steaua, vizita celor de la Farul Constanța, vineri seară, într-un meci contând pentru a cincea etapă a Superligii. Clubul nostru le mulțumește suporterilor care au însoțit echipa la Praga și îi așteaptă în număr cât mai mare la următoarele jocuri!

 12k

    Suggested Credits
    Tags, Events, and Projects